Conventia fusurilor orare
Teoria canadianul Sandford Fleming privind zonele orare a fost expusa public in anul 1878, fiind propus un sistem al zonelor orare la nivel mondial, aflat in vigoare si astazi. El a recomandat impartirea in douazeci si patru de zone orare, fiecare la 15 grade de longitudine, cu referire la miscarea de rotatie a Pamantului la 24 de ore.
La o distanta de 6 ani, a avut loc Conferinta Internationala pentru standardizarea timpului si selectarea meridianului primar, ce s-a desfasurat la Washington.
La conferinta a fost selectata longitudinea Greenwich din Anglia, ca fiind punctul de plecare de zero grade longitudine si au stabilite cele 24 de zone orare pe baza prim meridianului.
In anul 1979, Romania a semnat Convenția fusurilor orare, iar, în 1997, prin ordonanță guvernamentala, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în țările UE.
In conformitate cu Conventia fusurilor orare, ora exacta pentru fiecare punct de pe Pamant este sincronizata la acelasi minut si aceeasi secunda.
Diferentele dintre ore sunt derivate din faptul ca, la fiecare 15 grade longitudine se adauga o ora.
Numerotarea fusurilor orare incepe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, in sens pozitiv catre est.
In ceea ce priveste Europa, ora exacta a Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 si a Europei Orientale – ora fusului 2.
Romania se afla in fusul orar 2.