Ora exactă de iarnă 2020
În noaptea de 24 spre 25 octombrie 2020 România va trece din nou la ora exacta de iarnă. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00.
Ora specifica sezonului rece va fi mentinuta pana la sfârșitul lunii martie 2021, când se va reveni la ora de vară.
Este bine de știut că laptopurile, computerele si telefoanele inteligente trec automat la ora de iarna, nefiind necesara nicio interventie. Trecerea la ora specifica iernii nu schimba mersul trenurilor. Trenurile de calatori pleaca din statii dupa ora oficiala de vara pâna la ora 4:00, iar cele care au plecarea dupa ora 4:00, vor respecta noua ora exacta.
Tarile europene au introdus ora exactă de vara si iarna in secolul trecut pentru a economisi energie, in special in perioadele de razboi sau in timpul crizei petroliere din anii ’70. Incepând cu 1980, UE a adoptat treptat legi care au stopat programele divergente ale modificarilor ceasului national.
Expertii Departamentului de Energie din SUA au studiat impactul trecerii la ora de iarna, cu privire la consumul de energie. Ei au constatat ca a fost economisit un procent de 0,5 la suta din totalul de energie electrica, consumat zilnic.
Desi procentul nu pare spectaculos, totusi economiile de energie electrica sunt de 1,3 miliarde de kilowati/ora – echivalentul cantitatii de energie electrica utilizata de mai mult de 100.000 de gospodarii pentru un an intreg.
La 26 martie 2019, Parlamentul European si-a adoptat pozitia cu privire la propunerea Comisiei Europene, decizia de oprire a modificarilor orarului sezonier incepand cu anul 2021. Consiliul nu si-a definitivat inca pozitia.
Lumina și ora de iarnă
Lumina este esentiala pentru oameni atat din perspectiva utilitatii ei evidente, cat si pentru ca afecteaza starea de spirit, sanatatea, productivitatea muncii, nivelul de atentie, somnul si multe aspecte ale fiziologiei unei persoane, avand un un mare potential de a influenta modul în care ne simtim si gândim.
Corpurile noastre au nevoie de o anumita cantitate de lumina de intensitate medie, in unele dintre momentele zilei, pentru a actiona ca repere pentru ceasul intern al organismului. Lumina de dimineata ne ajuta sa ne trezim, ne ofera energie si starea de alerta, in timp ce lumina din timpul serii ne indica faptul ca ora este inaintata si este momentul somnului.